Elevii din clasa I şi a II-a vor avea manuale digitale din 15 septembrie?
Conform celor spuse de Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, din 15 septembrie elevii din clasa întâi şi a doua ar putea avea şi manuale digitale, în timp ce elevii din celelalte clase vor învăţa tot după manualele vechi.
„Dacă vorbim despre manualele de la clasa a III-a la clasa a XII-a nu sunt modificări, adică din păcate venim tot cu manuale vechi, unele de 10-12 ani. Dacă vorbim de manualele pentru clasa întâi şi clasa a doua, conform procedurilor legale suntem obligaţi să aşteptăm decizia Consiliului Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Eu cred că ne apropiem de momentul la care CNSC va da verdictul. De fapt, ştiţi bine că sunt mai multe solicitări la CNSC din partea unor editori, una a fost deja respinsă, mai sunt 17 dacă nu mă înşel, care au fost conexate. E o decizie dată de instanţă, nu ne putem pronunţa înainte de această instanţă. Eu cred că vom merge în direcţia bună şi că vom avea manuale pe 15 septembrie, evident în format digital. Dacă decizia este pozitivă, atunci manualele vor putea fi încărcate pe internet imediat ce se semnează contractele”, a declarat Pricopie, vineri, la Constanţa, după cum scrie Mediafax.
Rămâne de văzut dacă, odată cu începerea anului şcolar, vor fi disponibile şi manualele digitale pentru elevii claselor amintite.
Hmm…manuale digitale si mai ales pentru cei mici. Mi se pare o tampenie. Da viitorul va fi al tehnologiei , dar totusi de ce sa ii obisnuim de la varsta atat de frageda ? Sa invete ca orice copil normal .
Din punctul meu de vedere ar fi trebuit sa inceapa cu cei mai mari, poate cu cei de la clasa a 5-a. Nu cred ca este cazul sa experimenteze cu cei mici. Dar nu ma mai mira nimic,in Romania totul este posibil.
Sunt de acord cu Annya, nu prea sunt de folos manuale digitale la cei mici, mai bine la cei de gimnaziu,liceu.